La ceasul înserării

Știu că mă iubești, 

Mi-ai spus de mii de ori,

Rămas bun de la singurătate mi-am luat 

În ziua când zeci de speranțe mi-ai dat 

Și un răspuns la o veche întrebare;

Știu c-atunci când nu e soare

Ți-e dor de vocea-mi caldă, 

De sărutu-mi dulce, ca apa de izvor...

Când suflă vântul rece, și eu mă înfior,

Abia aștept să te revăd,

Sa văd cum orice nor dispare 

Când mă privești, când îmi zâmbești;

Dac-ai ști să ocolești tristețea,

Blândețea ți-ar ieși la suprafață,

Orice bloc de gheață s-ar topi

Când l-ar atinge focul aprins al iubirii.

Azi e pustiu peronul gării 

Unde ne întâlneam în fiecare vară...

Ar trebui să fugi de viața amară 

Pe care o ai, să nu mai stai pe gânduri,

Altfel te vor inunda apele tulburi 

ale durerii.

Vino la ceasul înserării 

Pe drumul luminos al fericirii!

Am să te-aștept ca altădat'

Căci timpul nu mi-e limitat,

Sufletul mi-e înflăcărat,

Te doresc mai mult ca niciodat'!

Autor ✍ Crisastemis 

Din Volumul - Poeme de amor